Ar trebui adresele IP private să ocolească proxy-ul dvs.?
Decideți dacă o destinație privată este locală pentru client sau accesibilă din proxy înainte de a ocoli un întreg interval de adrese private.
O adresă privată nu este o etichetă de locație care să spună „în rețeaua locală a acestui laptop”. Poate aparține unei rețele accesibile doar din proxy.
Imaginați-vă un proxy aprobat într-o rețea de birou. Clientul său îi cere să ajungă la 10.20.0.15. Proxy-ul are ruta necesară; clientul din afara acelei rețele nu. Adăugarea întregului interval privat în lista de ocolire a clientului elimină singura cale care făcea serviciul accesibil.
Spațiul de adrese private este și reutilizabil. Aceeași adresă numerică poate desemna ceva în rețeaua de acasă a clientului și cu totul altceva în rețeaua proxy-ului. Prin urmare, alegerea rutării directe sau prin proxy poate alege un context de destinație diferit, nu doar o cale mai rapidă către aceeași mașină.
Definiți intranetul din perspectiva apelantului
Înainte de a adăuga o excepție de interval, identificați unde rulează aplicația, ce rețea ar trebui să conțină destinația și ce componentă ar trebui să deschidă conexiunea finală. Un container, un browser la distanță și un instrument desktop pot avea răspunsuri diferite.
Folosiți o regulă de nume sau adresă cu domeniu îngust care se potrivește acelei aranjamente dorite. O listă generică a fiecărui interval privat nu înlocuiește politica de rețea.
Dacă ruta directă este într-adevăr dorită, acolo trebuie să existe accesibilitatea obișnuită și permisiunea de acces. Dacă proxy-ul este dorit, păstrați restricțiile sale de destinație și autorizarea. Adresa privată singură nu răspunde la niciuna dintre cele două întrebări.