Înainte de a pune o setare de proxy într-un depozit public
Separați un punct final de proxy de acreditările de proxy și explicați de ce publicarea primului nu oferă control al accesului.
Un nume de gazdă proxy dintr-un fișier de configurare nu este același lucru cu o parolă de proxy. Publicarea oricăruia dintre ele merită o decizie deliberată, dar consecințele sunt diferite.
Un punct final le spune cititorilor unde poate fi accesibil un serviciu. Un URL precum http://name:[email protected]:8080 le oferă și acreditări utilizabile. Nu ar trebui niciodată tratat ca inofensiv doar pentru că arată ca o adresă.
O adresă ascunsă nu este o politică de acces
Un proxy privat are nevoie de controale potrivite utilizatorilor săi: autentificare, rețele de clienți permise și restricții privind destinația. Păstrarea adresei în afara unui depozit nu le înlocuiește. Un serviciu accesibil public poate fi descoperit fără ca cineva să vă citească configurația.
Invers, publicarea adresei unui serviciu nu dovedește că este deschis. Un punct final poate solicita în continuare acreditări sau poate fi accesibil doar dintr-o rețea prevăzută. Examinați limita reală de acces în loc să presupuneți că secretul și autentificarea înseamnă același lucru.
Pentru exemple partajabile, folosiți nume de gazdă de documentație și omiteți secretele. Păstrați setările private în mecanismul consacrat de secrete sau de configurare locală al proiectului. Fiți atenți la fișierele generate și la jurnalele de diagnostic copiate, care pot conține un URL complet cu acreditări.
Dacă acreditările au fost expuse, eliminați mai întâi utilitatea lor revocându-le sau rotindu-le. Editarea celui mai recent fișier nu elimină copii, commituri anterioare sau conținut din cache. Ghidul GitHub privind datele sensibile explică de ce curățarea istoricului este o sarcină separată.
O revizuire utilă verifică ambele părți: ce acces acordă informațiile publicate și dacă proxy-ul rămâne restricționat chiar și atunci când adresa sa este cunoscută.