Cu generația Azure Core a NetworkManagementClient, furnizați harta de proxy la construcție:

from azure.mgmt.network import NetworkManagementClient

network = NetworkManagementClient(
    credential,
    subscription_id,
    proxies={
        'http': 'http://proxy.example:8080',
        'https': 'http://proxy.example:8080',
    },
)

Păstrați credential și subscription_id existente ale aplicației. Cheia https selectează destinațiile de administrare HTTPS; valoarea sa http:// descrie ascultătorul intermediar. Lăsați punctul final de administrare ca serviciul Azure real. O adresă din lista de proxy HTTP aparține valorilor hărții de proxy atunci când alegeți o rută HTTP publică.

Alegeți sursa configurației

SDK-ul acceptă și HTTP_PROXY și HTTPS_PROXY în mediul procesului. Aplicați-le serviciului, nucleului notebook-ului sau lucrătorului CI care folosește clientul. Opțiunea documentată use_env_settings controlează dacă sunt folosite setările de mediu aplicabile.

Nu amestecați acest model de construcție cu exemple vechi de client.config.proxies.add: acelea aparțin generației msrest.

Localizați cererea eșuată

Această hartă controlează conducta de administrare. Dacă eșecul apare la obținerea unui token, examinați configurația de rețea acceptată a obiectului de acreditare; acesta poate trece cererea prin propriul transport înainte de a fi trimis un apel de administrare.

Articole similare