Fișierul tău de proxy este un grup, nu un tabel de rutare Requests

Transformă o intrare autentificată dintr-o listă de proxy într-un punct final selectat fără a folosi adresele proxy ca chei de rutare a destinației.

Selectează un proxy din fișier, apoi construiește harta rutelor pentru cererea către site. Un grup de puncte finale candidate nu este în sine un dicționar de rutare Requests.

  1. Analizează intrarea conform unui format definit. O linie informală IP:port:user:password este ambiguă când adresele IPv6 sau acreditările conțin două puncte. Pentru un host IPv4, un port numeric și un nume de utilizator fără două puncte, o împărțire limitată poate lăsa restul textului ca parolă. Folosește câmpuri structurate separate când aceste restricții nu se potrivesc.
  2. Alege punctul final pentru această operațiune. Păstrează protocolul real și codifică componentele acreditărilor când construiești URL-ul acestuia. Ține acea valoare purtătoare de secret în afara jurnalelor obișnuite.
  3. Mapează schemele de destinație către acel URL selectat. Pentru un proxy HTTP selectat, harta poate arăta astfel:
routes = {
    'http': selected_proxy_url,
    'https': selected_proxy_url,
}

Cheile http și https selectează scheme de destinație. O cheie precum http://203.0.113.10 selectează în schimb cereri către exact acel host de destinație; ea nu etichetează proxy-ul de la acea adresă. Folosirea fiecărui IP de proxy ca cheie poate lăsa un site nelegat fără ruta dorită.

Analizează grupul o dată, selectează un punct final și creează maparea pentru apelul clientului. Păstrarea separată a acestor pași îți permite să schimbi politica de selecție fără a schimba ce înseamnă cheile de rutare ale Requests.

Articole similare