Folosirea unui proxy cu uv

Pentru o singură comandă uv într-un shell POSIX, setează variabilele proxy la acea invocare:

HTTP_PROXY=http://203.0.113.10:8080 \
HTTPS_PROXY=http://203.0.113.10:8080 \
uv add requests

Înlocuiește endpointul exemplului cu o adresă a serviciului sau un candidat din lista de proxy-uri HTTP. Atribuirile se aplică acelei comenzi și proceselor copil, fără a modifica fișierele de pornire ale shellului; PowerShell folosește altă sintaxă. Destinațiile HTTPS pot folosi un listener de proxy http://. ALL_PROXY oferă o setare generală de proxy, iar NO_PROXY specifică excluderile.

Dacă ruta funcționează, dar o CA de organizație aprobată lipsește din rădăcinile Mozilla incluse în uv, folosește încrederea sistemului când acea CA este deja instalată acolo:

HTTPS_PROXY=http://203.0.113.10:8080 \
uv --system-certs add requests

Opțiunea este --system-certs. Variabila corespunzătoare UV_SYSTEM_CERTS=true a fost adăugată în uv 0.11.0; pentru o versiune mai veche verifică ajutorul instalat. Un pachet PEM furnizat separat folosește în schimb interfața de încredere documentată SSL_CERT_FILE sau SSL_CERT_DIR. Niciuna dintre aceste setări de încredere nu alege adresa proxy-ului.

Citește ieșirea comenzii înainte să consideri testul rutei reușit. uv poate reutiliza pachete din cache fără a le descărca. O operație reală poate accesa și fișiere, redirecționări, descărcări Python gestionate ori dependențe Git dincolo de index. Păstrează etapa care a eșuat împreună cu eroarea. Dacă ruta greșită persistă, verifică valorile moștenite pentru proxy și excluderi; schimbarea indexului de pachete alege o sursă, nu un proxy de ieșire.