Ce IP să permiteți pe serverul proxy?
Permiteți adresa sursă observată efectiv de proxy. Adresa LAN privată a laptopului nu este de obicei sursa publică a conexiunii la distanță.
Folosiți adresa sursă pe care proxy-ul o vede în conexiunea de intrare. Adresa Wi-Fi a laptopului nu este neapărat aceea.
De exemplu, un laptop cu adresa privată 192.168.1.20 poate ajunge la un proxy distant printr-un router NAT. Proxy-ul vede de obicei sursa publică tradusă, deci o regulă pentru adresa privată a laptopului nu se potrivește. Pe o cale privată care o păstrează, aceeași adresă privată poate fi justificat cea corectă pentru regulă.
Confirmați observația la limita de intrare a proxy-ului: examinați jurnalul de conexiune/acces dacă îl administrați, sau folosiți metoda documentată a serviciului gestionat pentru adresa clientului. O pagină de verificare IP din browser oferă doar context, fiindcă poate folosi altă rută. Testați aplicația și calea reale; alt proxy, VPN sau schimbare de rețea poate altera sursa.
Mai multe dispozitive pot împărți o adresă tradusă. O regulă IP identifică o sursă de rețea, nu un utilizator individual; decideți și dacă este necesară autentificarea. Dacă sursa se schimbă, organizați o actualizare acceptată sau o politică de autentificare în loc să deschideți serviciul tuturor adreselor.
La aplicare verificați poziția regulii și refuzul final implicit în versiunea proxy instalată, apoi testați surse permise și refuzate. De exemplu, ordinea de acces Squid poate anula efectul unei restricții ulterioare. Permisiunile sursei și destinației/portului rămân separate: adresa clientului corectă nu cere permiterea tuturor destinațiilor.