en0 identifică un dispozitiv de rețea. Wi-Fi este de obicei numele unui serviciu de rețea configurat. O comandă proxy care cere un nume de serviciu așteaptă al doilea tip de identificator.

Începeți cu numele pe care calculatorul le are de fapt:

networksetup -listallnetworkservices

Folosiți numele complet al serviciului din acea ieșire. Poate fi Wi-Fi, un nume descriptiv al unui adaptor USB sau un nume atribuit local. Un serviciu dezactivat poate fi marcat cu un asterisc în listă; acel marcaj nu face parte din numele de copiat.

Pentru un serviciu ilustrativ numit Office Ethernet, setarea unui proxy HTTP arată astfel:

networksetup -setwebproxy "Office Ethernet" proxy.example.internal 8080

Ghilimelele păstrează spațiul din numele serviciului. Numele gazdă al proxy-ului și portul sunt argumente separate. Înlocuiți-le cu valorile reale; pentru un test care permite puncte de terminare HTTP publice, lista de proxy-uri HTTP oferă candidați. Folosiți privilegiile cerute de politica de administrare a calculatorului.

Setarea acelui serviciu nu configurează alt serviciu doar pentru că ambele pot accesa internetul. Un Mac cu Ethernet și Wi-Fi conectate poate avea mai multe configurații relevante. Verificați serviciul care transportă conexiunea aplicației afectate înainte de a aplica aceeași modificare în altă parte.

Păstrați separat și setările specifice protocolului. O setare de proxy web, un proxy pentru destinații web securizate, un proxy SOCKS și un URL PAC automat sunt intrări de configurare diferite. Modificarea intrării HTTP nu dovedește că toate celelalte trebuie activate sau dezactivate împreună.

Referința mai veche a comenzilor Remote Desktop de la Apple distinge deja serviciile de rețea în aceste comenzi. Pe calculatorul administrat, folosiți networksetup -help pentru a confirma opțiunile disponibile și apoi verificați serviciul dorit în setările de rețea. Un identificator de dispozitiv obținut dintr-o listă de interfețe nu înlocuiește selectarea acelui serviciu.

Articole similare